Dac-ar fi să-ți frângă dorul

Dac-ar fi să-ți frângă dorul
Porumbei cu aripi moi,
Când cu ochii privești cerul,
Tu să nu dai înapoi!

Chiar de multă vreme trece
Peste tine, la apus
Când din negre, albe plete
Spun că timpul tău s-a dus

Nu privi cu ochii goi!
Pentru-acela care crede
Și nu vede... ce se vede...
Nu există „înapoi”.

Ana Mihăiță